Puzzle-ul meu - „jurnalist à la «Cuza»”

Într-un interviu pe care l-am luat de curând, preotul Wilhelm Dancă spunea că există în viața fiecăruia o persoană sau o situație care ne schimbă total destinul.

Embed

  1. La sfârșitul clasei a XII-a mă tot gândeam unde să merg la facultate, la București sau la Iași. Capitala credeam că-mi va oferi multe oportunități, iar orașul de pe cele șapte coline îmi plăcea la nebunie. Într-o seară, în timp ce conduceam mașina, mi-am spus că voi face cam așa: dacă apare în fața mea o mașină cu număr de Iași, înseamnă că voi merge la facultate la Iași, dacă va fi un număr de București – voi merge la București. Prima mașină care a trecut pe lângă mine avea un număr care începea cu IS.
  2. Simțeam că o să intru la jurnalism, însă pe atunci jurnalismul, pentru mine, avea o altă definiție. Ce-am descoperit aici m-a motivat și mai mult. Continui să-mi spun că prietenii au făcut totul mai ușor și chiar cred în asta. La liceu eram ceva mai închis în propriul univers, însă, de când am venit la facultate, mi-am propus să ies din carapace, să descopăr tot ce se poate despre facultatea aceasta.

  3. Am început cu Asociația Studenților Jurnaliști. Datorită colegilor de aici, am reușit să-mi pun primul proiect în aplicare. Se numea „Eu și cartea mea”. Practic, erau câteva întâlniri lunare în care noi, vreo 20 de studenți, făceam schimb de cărțile preferate. Ei au crezut în proiectul ăsta. Au urmat proiecte frumoase, workshopuri cu jurnaliști locali, întâlniri cu scriitori ieșeni și amintiri care m-au ajutat să mă adaptez la viața urbană. De prin februarie 2016, am început să lucrez la un proiect mare, la festivalul „Serile Filmului Românesc” și, acolo, am învățat să respect mai mult filmul. Spre exemplu, de atunci, când merg la cinema stau până se termină de rulat genericul de final al filmului. Din respect pentru cei care au lucrat la el.
  4. SFR 2016: toți pentru filmul românesc
  5. De la festival, m-am regăsit în redacția postului de radio „Viva FM”, abia înființat pe vremea aia. Cum radioul ocupa locul al doilea, după presa scrisă, în ceea ce privește preferințele mele de la jurnalism, am fost foarte entuziasmat când am montat prima știre radio. Cursurile cu doamna Violeta Cincu (profesor la jurnalism) mi-au fost foarte utile – nu doar că am învățat cum se face o știre de radio, ci am făcut și primul meu reportaj audio (în anul al doilea). Tot datorită dumneaei, am învățat să lucrez în Adobe Audition. Vă spun sincer, multe bătăi de cap mi-a dat reportajul ăsta.
  6. Să revenim la radio. În perioada aia, mă trezeam devreme și îi ajutam pe colegii de acolo la emisiunea de dimineață (matinalul „Dimineți Animate”). Cred că n-o să uit niciodată diminețile alea. Am plecat de la radio fiindcă venea vara și, pentru că nu puteam să stau locului, am început să călătoresc cu echipa „Zig Zag prin România”. Acolo am făcut reportaje foarte faine – despre un director de teatru care a făcut înconjurul lumii și care a fost răpit de pirați (da, asta încă se mai întâmplă) sau despre Cristian Ciobanu, un bărbat născut și crescut în București, care s-a mutat tocmai în Hațeg pentru că acolo și-a găsit fericirea, printre #dinozauri (el a construit „Căsuța Dinozaurilor”, un proiect genial!).
  7. Înainte de a pleca în vacanță, am intrat, pentru prima dată, și în redacția „Opinia Studențească”. Atunci, prima întâlnire, mi-a lăsat un gust amar, dar lucrurile s-au schimbat total. O să vă povestesc eu mai jos.
  8. Pentru cei mai mulți dintre colegii mei (din ce mi-au spus ei), primul an de la jurnalism a fost dezamăgitor, însă, nu știu cum se face, că mie mi-a plăcut super mult. Da, într-adevăr, nu a fost atât de dinamic precum a fost anul al doilea, dar tot a avut un aport considerabil. Păi, acum, după un an, mi-am citit prima știre (de la cursul domnului Hazaparu) și am râs sau am plâns (nu mai știu). A avut atât de multă răbdare acest profesor. Chiar nu arăta a știre, era mai mult o poveste a ceea ce s-a întâmplat la un eveniment în care s-a cântat muzică folk. Tot atunci, în primul an, am învățat să lucrez pe o platformă online, schoology.com (chiar nu știam că se folosesc astfel de site-uri în #ÎnvățământulRomânesc). A fost o reală surpriză pentru mine. Și cine a trecut prin anul I, nu are cum să nu povestească de domnul Dumistrăcel, care are o energie aparte și multe tipuri de cravată – cu flori,cu rățuște, cu diverse forme geometrice. Dar, să vă spun cât de mândru am fost când mi-am imprimat propria revistă. Era la cursul domnului Condurache. După ore întregi de lucrat în QuarkXpress, am realizat revista „Cooltour în Iași” – în care am pus interviuri de la SFR, imagini de la evenimente ASJ și cronici de film sau de carte. Coperta cred că a arătat cel mai bine.
  9. La pachet: cultura și sportul.
    La pachet: cultura și sportul.
  10. În semestrul al doilea am avut și un fel de restanță, am scris în examen, la domnul Dumistrăcel, „unu” în loc de „unul” (și cred că mai era ceva) și profesorul mi-a spus că e nevoie să dau din nou examenul. Am făcut asta și, a doua oară, am citit de vreo zece ori înainte de a preda lucrarea. Nu vă spun asta pentru a-mi expune pe aici păcatele, ci pentru a înțelege că la noi, la jurnalism, contează cum scrii și profesorii pun accent pe asta. Da, se face școală!
  11. La final, am lăsat primele experiențe de pe teren. Păi, cum? Jurnalism fără teren? Nu se poate. La laboratorul domnișoarei Oana Olariu am fost îndemnați „să călătorim” cu scop și să adunăm impresii. Cred că a fost primul profesor care ne-a spus să-i vorbim cu „tu”. Nu știu dacă m-am putut obișnui – e atât de ciudat pentru mine. Pentru reportajul de atmosferă, primul, am mers în satul Ruginoasa (de pe lângă Iași) și am vorbit cu sătenii de acolo despre tradițiile lor de Revelion. Poate știți voi de bătăile alea cu bețe, dacă nu, nu-i nicio problemă, vă las eu aici un link. Apoi, pentru reportajul de personaj, am vorbit cu Radu Dascălul din „Zig Zag prin România” (datorită acestui reportaj am ajuns eu la ei în echipă). Apoi, treaba cu terenul a mers mai ușor.
  12. Zig Zag prin Hunedoara - Hyperlapse
  13. Primul an a fost plin, dar, de fapt, stresul, dinamica, nebunia, plăcerea au venit în anul al doilea. Pentru studenții de la jurnalism, de la Iași, „Cuzanet” e un fel de sperietoare, dar nu de aia frumușică din „Vrăjitorul din Oz”. Asta are cuțite și taie în carne vie, are o față groaznică și te face să tremuri. Doar că la mine nu a fost chiar așa – de fapt, tot ce trebuie să faci e să fii atent la ce e prin jurul tău, să scrii corect și la timp, iar articolele tale vor fi, mai departe, corectate de profesori serioși și publicate pe site-ul agenției de presă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Te ține activ toată treaba asta – dacă la alte facultăți poți să te mai culci pe-o ureche în timpul anului universitar (asta până vine sesiunea), la noi trebuie să fii activ tot anul, dacă vrei să treci. Pe lângă asta, anul al doilea aduce cu el domeniul video. Am văzut reportaje video, am vorbit despre televiziune, am fost în vizite la posturi locale de TV și, cel mai fain, am făcut primul meu reportaj video și primul interviu video.
  14. Prin urmare, să recapitulăm – avem presă scrisă, noțiuni de radio și TV. Sigur, lipsește acel post de radio și lipsește și platoul de televiziune, dar, în absența lor, nu stai degeaba. Înveți să filmezi, să iei câteva voci, să montezi și să ai un material final și publicabil.

  15. #ASJ #ZileleJurnalismuluiLocal
    #ASJ #ZileleJurnalismuluiLocal

  16. Între timp, treaba cu asociația, cu ASJ-ul, a trecut la un alt nivel. Colegii m-au ales președinte și funcția asta a venit la pachet cu o doză mai mare de responsabilitate și cu ceva mai mult stres. În ședințele de marți seara, am pus la cale întâlnirea cu Dan Negru și cu Moise Guran. Tot cu ceilalți 20 de colegi ai mei (care sunt atât de muncitori și faini) am pus pe picioare a doua ediție a evenimentului „Zilele Jurnalismului Local”, am continuat întâlnirile cu scriitorii ieșeni (au trecut pe la noi Bogdan Suceavă, Florin Lăzărescu, Lucian Dan Teodorovici, Florin Irimia) și, după o întrerupere de ceva timp, am construit ceea ce s-a numit „Și eu vreau să zâmbesc de sărbători” – în două seri pline cu muzică și dans, am strâns bani pentru copiii de la Oncologie și le-am luat apoi dulciuri și jucării. A fost foarte emoționant, vizita de la spital ne-a marcat pe toți. Apoi, ne-am pregătit de cea de-a opta ediție a SFR. Am fost, anul ăsta, peste tot, în tot Iașul. Un maraton de filme bune, cu peste 50 de invitați.
  17. Întâlnirile #ASJ. Dan Negru.
    Întâlnirile #ASJ. Dan Negru.
  18. -
Like
Share

Share

Facebook
Google+